DOMNULE EUROPARLAMENTAR IOAN MIRCEA PAŞCU
Domnule Ioan Mircea Paşcu ,noi rezerviştii
militari din judeţul Gorj ,vă urăm ,cu ocazia zilei onomastice ,din toată inima,
un călduros la mulţi ani, cu multe împliniri în reprezentarea cu cinste a ţării
noastre în forumul european.
Deşi
la ceas aniversar ,am găsit de cuviinţă că sunteţi persoana cea mai potrivită în
a vă transmite strigătelor noastre de disperare şi a vă opri puţin asupra lor.
După cum bine ştiţi situaţia noastră ,a majorităţii militarilor
rezervişti, a devenit foarte gravă, de-a
dreptul insuportabilă,inacceptabilă din punct de vedere legal dar şi moral.
Domnule ministru, legislaţia noastră
în materie a devenit un model de cum nu trebuie să existe în nicio ţară
europeană, mai ales membră NATO , un tratament discriminator faţă de o
categorie socio-preofesională, rezerviştii.militari, a căror datorie a fost să
servească ţara, să asigure integritatea, independenţa şi suveranitatea
acesteia.
După încercările cuplului Băsescu-Boc de a
arunca în haos legile militare ,schimbându-le sensul şi natura
,transformându-le în pensii contributive , practic s-a creat un precedent
pentru modificarea acestora prin ordonanţe ,legi reparatorii,articole
,instrucţiuni ,ordine de ministru,etc. ,deturnându-le, prin schilodirea lor ,de la principiile şi
bazele pe care trebuiau
fundamentate acestea.Astfel s-a
ajuns până acolo încât, pentru acelaşi grad ,funcţie ,condiţii de muncă
,vechime să apară diferenţe notabile.S-a creat astfel o discrepanţă atât de
frapantă încât ,diferenţele sunt de cel puţin două ori în defavoarea celor
ieşiţi la pensie până la intrarea României în NATO.Oare de ce ?.Nu noi am contribuit la acest important demers ?.Nu
înţelegem acest tăvălug inutil ,ilegal şi imoral al schimbărilor legislative
.Dacă toate demersurile au eşuat , de fiecare dată apărând discriminări la alte
segmente de militari ,de ce nu s-a revenit la vechea lege care, era mai
armonizată din multe puncte de vedere?.
Statistica reală arată că destul de
multe pensii sunt sub salariul minim pe
economie şi se poate ajunge, întrun an sau doi ,ca acestea să ajungă la nivelul unui muncitor sau mai rău .Aceasta în condiţiile în care,
salariile şi pensiile din sectorul public, au crescut întrun ritm susţinut şi au ajuns la un cuantum, cel puţin rezonabil,
pentru cerinţelele societăţii noastre.În
anul 2015 a fost adoptată legea 223 ,care neintrând în vigoare în totaliatate
în anul promulgării, datorită propriilor prevederi, a permis noilor guvernanţi conduşi
de Cioloş, să o modifice drastic prin
OUG 57/2015 care a schimbat în mod fundamental modul de calcul al pensiilor
militare.
Mai departe,
continuând cu batjocura şi umilirea, în anul 2017 a fost adoptată OUG 59,ordonanţă
care practic ne-a decuplat, prin
plafonare ,de la procentul din creşterile salariale ale militarilor activi.Altă
ordonanţă 114/2018 a desăvârşit criogenizarea pensiilor noastre militare. Nu am
rămas decât cu umilitoarea mărire de 1,3% .Este ruşinos şi degradant,
discriminator, din moment ce pensiile civile vor creşte anul acesta cu 17%.Chiar suntem trataţi ca nişte rebuturi
trimise la CASAT ?. Cel puţin acesta este sentimentul care
ne încearcă în momentul de faţă.
Toate acestea s-au întâmplat în urma unei evidente şi puternice campanii de
denigrare ,manipulare, de inducere în opinia publică a unei pseudo –probleme a
pensionarilor militari şi aruncarea în derizoriu a oricărui demers în această
direcţie,şi nu în ultimul rând , crearea unei atmosfere ostile, vis-a-avis de
problemele noastre sociale.
Cunoaşteţi
foarte bine programul P.S.D. pentru
guvernare ,intenţiile benefice ale guvernanţilor pentru implementarea măsurilor
sociale, dar întrebăm retoric ,noi pensionarii militari în ce capitol suntem? .Ne
mai consideră decidenţii cetăţeni cu drepturi egale sau vom fi tot mai
discriminaţi până la extinţia pe cale naturală?.
Domnule ministru ,după ce am apelat
la aproape toţi guvernanţii ,la responsabilii din ministerul muncii, la cei ai
apărării ,la mass media ,putem spune că totul a fost în zadar.Am primit doar
promisiuni asezonate cu dispreţ ,condimentat
cu suficient de multă aroganţă.
Domnule ministru ,am vrea să precizăm pentru toată lumea, că nu dorim măriri de
pensii, nu vrem să ameninţăm, nu şantajăm pe nimeni, (pe asta poate se bazează
şi guvernul considerându-ne în conservare atunci cînd întîrzie cu măsurile
reparatorii),şi credem că ne-am făcut datoria cu prisosinţă ,acolo unde am avut
misiuni de executat .Iar pentru asta vrem în mod imperios să ni se respecte
drepturile, în sensul lichidării inechităţilor ,revenirea la legea 223/2015 şi
anularea OUG 59/2017. Având în vedere cerbicia şi ignorarea cu dispreţ a
nevoilor noastre , va trebui la un moment dat să răspundem şi noi nu numai
elegant, prin scrisori sau dialog, ci şi prin alte forme de persuasiune.
Având în vedere înaltele demnităţi de stat îndeplinite
de dumneavoastră de-a lungul timpului ,inclusiv cea de ministru al apărării, ca
un bun cunoscător al fenomenului militar, şi disponibilitatea la dialog, dorim
să ne sprijiniţi în acest demers al nostru ,să depuneţi toate diligenţele pe
lîngă decidenţii zilei pentru a repara inechităţile şi nedreptăţile făcute,
acum când mai putem beneficia de aceste drepturi .Dorim să ne fiţi alături în lupta
noastră pentru recâştigarea demnităţii şi respectului pe care-l merităm
,reiterat dacă mai era nevoie, şi cu
ocazia accederii noastre în NATO.,(o mare realizare ce s-a făcut cu contribuţia armatei dar şi a dumneavoastră personal) .Vrem să
contăm în sprijinulpe care ni-l veţi acorda în rezolvarea până la capăt a demersurilor
noastre ,şi fiţi convins că militarii, rezervişti sau activi ,vă vor fi alături
în acţiunile ce le desfăşuraţi în plan politic,în beneficiul României şi a
poporului român.
Avem
onoarea să vă salutăm şi vă dorim un nou an plin de satisfacţii şi împliniri în
plan personal şi profesional.La mulţi ani de Sfântul Ion !
Un grup de militari în rezervă în numele cărora semnează ,
col.(r).Nemulescu Victor
col.(r).Munteanu Vasile