STIMATĂ DOAMNĂ MINISTRU
LIA OLGUȚA VASILESCU
Suntem
un grup de ofițeri în rezervă care ne desfășurăm activitatea în municipiul
Tg-Jiu,pensionari militari, atenți la evoluția evenimentelor de pe eșicherul
politic din România ,dar mai ales la propunerile legislative cu implicare în viața socială ,și
în particular acele care ne vizează pe noi.
Am apreciat schimbările, ce derivă practic din
programul de guvernare, schimbări ce se
vor benefice pentru societatea românească în general, și a românului de rând în
particular, în spiritul justiției sociale, ca să parafrazăm sintagma din
denumirea ministerului pe care-l conduceți.
În acest context ,un lucru foarte
important pentru noi ne-a determinat să ne luăm libertatea de a ne exprima
câteva puncte de vedere, dar și a vă adresa câteva întrebări, ( în
virtutea dreptului la informații publice
,Legea 544/2001),întrebări credem de bun simț, în legătură cu pensiile
militare.
După ce anul trecut 2017 ați vituperat la
adresa rezerviștilor militari,( care din nu știm ce motive devenisem cei mai răi),
afirmând că avem pensii exagerate în timp ce majoritatea pensionarilor din
sectorul public suferă, că dacă se mai continuă așa ar fi un dezastru pentru că
recalcularea pensiilor militare, în urma aplicării Legii 223/2015, art.59,și
art.60,ar periclita bugetul Ministerului Apărării Naționale și poate cel
consolidat.Vă întrebăm retoric probabil,când se vor dubla pensiile civile (ale
noastre rămânând pe loc ) ce cote ar avea dezastrul ? Sau este un dezastru
calculat?.Ați afirmat că pentru a opri hemoragia de bani dinspre îmbuibații
pensionari militari trebuie făcut de urgență ceva.Și ați făcut.Astfel
,dumneavoastră domnă ministru, încălcându-vă competențele profesionale, ați
legiferat întrun domeniu în care nu aveți competențe ,ați adoptat OUG 59 /2017 care
nu numai că a mutilat Legea 223/2015 ( de altfel identic a procedat și guvernul
Cioloș,emițând OUG 57/2016 la fel de nocivă prin conținutul art.40),dar mai
mult ,întrun dispreț și cinism care frizează ura (parcă inspirat din regimul
Băsescu) ,ați desființat nu numai actualizarea dar v-ați adus contribuția la
înghețarea creșterii pensiilor militare sine die , plafonând-o prin OUG59/2017,
modificând art 59.art.60/din legea 223/2015
și introducând un nou articol VII, pct. 2 și 3. Termenul de actualizare a căpătat o altă semantică
,i-a luat locul termenul de indexare de la art.59 din Legea 223/2015, deja modificat. Să induci
în opinia publică ideea că există pensii militare de peste 10.000 sau 20-30.000
de lei ,sume apocaliptice în condițiile în care un număr însemnat de pensionari
militari au pensii în jurul valorii unui salariu minim pe economie, iar un procent foarte mic, valori până la 4.000
lei, nu este decât o crasă manipulare și dezinformare a societății civile,
foarte sensibilă la astfel de date. De altfel oprobiul acesteia este atât de
evident în cazul în care interacționăm cu
aceasta ,oprobiu la care
dumneavoastră ,ca reprezentant și comunicator al guvernului, ați pus “umărul” . Ne-ați pus întro postură total neavenită ,care
a creat premisele unei rupturi deosebit de nocivă, între categorii
socio-profesionale, pe principiul “divide et impera”.
Grav este ,doamna ministru ,faptul că
niciun factor de răspundere ,om politic, ministru apărării ,șef al Statului Major al Apărării
nu au sesizat ,sau nu le-a păsat –probabil că altele au fost prioritățile lor
–v-au lăsat să duceți această campanie imagologică, până când aceasta și-a
făcut efectul .Nu-i așa ,întro campanie proprie de imagine categoria
militarilor rezerviști este cea mai la îndemână victimă colectivă ,pentru că și
posibilitățile acesteia de reacție sunt limitate .
Dumneavoastră doamna ministru ,ați tot vorbit despre
punctul de pensie ,despre majorări ,de noua lege a pensiilor,și când cineva vă
întreaba despre pensiile militare vă declinați responsabilitatea ,arătând că nu
mai este domeniul dumneavoastră de legiferare.Așa și este .Însă nu uitați ca de
fiecare dată să readuceți în discuție ,ca un motto,un exemplu de-a dreptul
absurd și ridicol,că un pensionar militar care de la 7.000 lei acum 10 ani ,a
ajuns în zilele noastre la 22.000 lei .Vă rugăm să-l nominalizați pe acel
individ ,deși protecția datelor
personale vă împiedică să faceți acest lucru ,dar ne-ați făcut mult rău cu
acest exemplu. Este posibil ca acesta să fie un magistrat militar ,a cărui
categorie după cum bine știm ,a avut o mulțime de facilități financiare ,sunt
imuni, intangibili,iar orice s-ar întâmpla lor nu li taie nimic ,lor le cresc veniturile ,pensiile
,nimeni -de frică poate- , nu se atinge de ei. Cine să atenteze la partea
leului ? Cine ar vrea să fie interogat , cînd ești “indisciplinat’, de statul paralel ? Dumneavoastră
știți mai bine, ați trecut prin furcile
caudine ale acestuia. În orice caz acele pensii la care vă referiți, nu sunt în
niciun caz ale vreunui general ,colonel, cu atât mai puțin ale unor grade
inferioare oricâte subterfugii ar fi folosit gulerele albe din ministerul din
care încă mai facem parte .Nu sunt pensiile celor care cu prisosință le-ar
merita ,nu a celor care iarnă sau vară, ploaie
sau vânt s-au suit în tancul rece ,pe tunul înghețat ,în sicriile zburătoare
care se cheamă MIG-21, au stat departe de familii în poligoane și aplicații ,au
ridicat canalul Dunăre - Marea Neagră ,Transfăgărășanul,(cu sacrificii omenești),
au făcut agricultură, au ridicat construcții monumentale, și care astăzi
acționează în Afghanistan la peste 50
grade C.
Vă reamintim că decizia nr.20/2000 a
Curții Constituționale care prevede egalitatea de tratament a militarilor
rezerviști cu a magistraților, trebuia pusă în aplicare fiind general
obligatorie .Dar cine să vadă și mai ales cine și pentru ce să o fi pus în aplicare ? Altele sunt prioritățile momentului.
Incontestabil , ați făcut lucruri bune ca mărirea de salarii
, pensii, ridicarea nivelului de trai dar ați promis ;i că veți repara
inechiăți ce se perpetuează de ani buni, dând speranțe palpabile oamenilor.
Dar vă întreb,despre inechitățile generate de
o serie de legi și ordonanțe de la Boc
încoace ,Cioloș și chiar ale dumneavoastră, care au distorsionat, vădit,
legi de bun simț, au creat diferențe frapante între categorii de militari,ce
spuneți ?.Au fost făcute promisiuni de remediere a acestor stări de lucruri
chiar de către politicieni cu înalte funcții, (și asta la presiunea unor
asociații ale militarilor), așteptăm tot
felul de “proiecte”
de modificare a „proiectelor” aflate în discuție de „modificare” a unui O.G. ce
a „modificat” legea de bază.Este în stilul nostru de a face mai întâi răul,
apoi să declanșăm acțiuni reparatorii care se întind pe perioade lungi de timp.
Răbdarea noastră e întinsă la maxim și nu credem , la cum evoluează scena
politică românească , că ele se vor rezolva prea curând. Sau aveți probabil un plan B, în sensul unui
tratament special pe care să-l aplicați pensionarilor militari,altfel nu se
explică manipularea și dezinformarea oribilă specifică ,din
păcate,altor epoci apuse.
Tratamentul
nedrept și rușinos aplicat rezerviștilor militari ,poate și altor
categorii,contrastează cu acordarea unor sinecure de care profită sute poate
mii de privilegiați și familiile lor care huzuresc pe banii statului,ca în
societățile plutocratice.
Sunteți
milostivi ,sunteți doar partid social democrat,faceți pomeni ,risipiți
bani,sunteți generoși inclusiv cu cei care nu au muncit niciodată în viața lor.
Dar cu noi rezerviștii militari ce ați
avut doamna ministru ,ce rău am sau v-am făcut
? Din câte știu generația noastră a participat din greu la ridicarea
României din beznă ,s-a sacrificat ,așa cum am arătat anterior, fără să “miște în front” ,și mai mult nu vine la minister, ca unele
sindicate ale societății civile, să cerșească bani,sporuri,privilegii peste
privilegii în mod zgomotos și brutal uneori. Noi cerem doar respectarea unor
drepturi câștigate legal,pensii și salarii decente, măcar peste nivelul unei
infirmiere, care acum depășește în venituri pe un colonel pensionar. Au fost și
multe idei, năstrușnice din punctul nostru de vedere ,de a ne alinia întrun
fel, principiului contributivității, și.... a ieșit un dezastru .Vă întrebăm,
noi militarii avem în solde elemente de contributivitate?.Atunci de ce
încercați să schilodiți legi doar de dragul de a face pe plac unor neaveniți?. Comparați-ne
cu alte state ,cele din NATO, și o să vedeți că toate au ,ca și calcul al
pensiilor, procent din ultimele solde ,la care unele adaugă ,din respect pentru
armată,bonusuri care așa rămân pe viață, (vezi Portugalia ,Elveția ).
Este destul de jenant și aberant în
același timp pentru că tocmai dumneavoastră trebuie să înfăptuiți și justiția socială. Dar se pare că, prin
acțiunile dumneavoastră, ați uitat de această sintagmă a ministerului pe care
îl conduceți. Cine este interesat să destabilizeze un organism atît de vital ca
Ministerul Apărării, cu reputația pe care și-a câștigat-o de a fi salvat
existența statului român ,ființa națională, de la pieire în Marele Război de Întregire
sacrificând câteva sute de mii ostași, adevărați
români.De ce astăzi , noi ,urmașii acestora, trebuie să trecem prin batjocură
,prin umilințele care nu mai încetează de aproape 10 ani. Ați găsit soluții de
acordare a unor indemnizații speciale
parlamentarilor , primarilor , președinților de consilii județene ,ați ajutat
profesorii, cadrele madicale.
Oare pe noi ne considerați inutili,suntem prea în vârstă
,nesemnificativi în lupta electorală, sau suntem niște români reformați. Vrem
să vă dovedim că vă înșelați.
Ne-am permis să vă adresăm
aceste rânduri deoarece dumneavoastră și dl. ministru al apărării trebuie să vă
asumați răspunderea pentru legiferarea unei OUG 59/2017 total
neconstituțională.Și toate aceste lucruri se întâmplă în anul centenarului
Marii Uniri a românilor.
Vă mai spunem că noi cei care v-am
votat și am fost alături de dumneavoastră (inclusiv cu acțiuni de stradă),
suntem profund dezamăgiți și ne considerăm tratați ca niște asistați sociali.Nu
uitați ,dând timpul înapoi,momentele când, o parte din cei ce vă scriu acum , v
–am întâlnit la Craiova ,am dat mâna ,ne-ați expus o parte din proiectele
politice ale dumneavoastră și partidului
alături de dl.general Dobrițoiu,dl. viitor senator Voicu și alți politicieni.Atuncea
ne-ați convins, și ascensiunea dumneavoastră politică o datorați și nouă
,militarilor rezerviști.Credeți că acum mai sunteți credibilă? Nu uitați că roata
destinului se rotește . Urmează și alte
alegeri și nu știm dacă vom mai fi acolo.
Vă mulțumim doamna ministru în speranța
că o să vă aplecați asupra acestor rânduri și nu le veți da spre citire unui
secretar de stat de rangul trei, vă dorim succes în nobilul dumneavoastră
demers ministerial ,de a ajuta și respecta pe toți cetățenii fără discriminare, fără resentimente.Noi cei
care v-am scris suntem puțini ,dar în spatele nostru sunt sute ,mii de colegi
care ne susțin în demersurile noastre.
Deviza acestora este onoare și demnitate până la capăt.
Un grup de
ofițeri care semnează mai jos.
Col.(r).Munteanu Vasile
Col.(r).Nemulescu Victor
AUGUST 2018